Acţiune. Expectativă.

                                  MOTTO: "Oamenii care ne iubesc nu sunt oamenii pe care îi iubim" (Mr. K)

De multe, foarte multe ori se întâmplă aşa, ca în motto-ul textului. De multe ori însă totul este alimentat de noi înşine.

Atunci când doar tu te întrebi ce îşi doreşte persoana de lângă tine, de la tine, înseamnă că îi laşi puterea şi acţiunea şi decizia COMPLET. Tu nu ai nimic în contrabalanta, nu ai nimic de oferit, nu eşti egalul său ! Te pui de la început într-o situaţie de inferioritate. TU faci asta.

Ar trebui să te întrebi cel puţin alte două lucruri:

- ce îmi doresc eu de la mine?

- ce îmi doresc eu de la persoana de lângă mine?

"Ce îşi doreşte cel de lângă mine de la mine?" ar trebui să fie a treia întrebare pe care să ţi-o pui, nu prima. Pentru că dacă nu ştii cine eşti şi nu ştii ce cauţi, ai şanse mari să fii doar combustibil pentru viaţa altora. Lemnul care va arde pentru ca alţii să aibă căldură.

Cum poţi să dai ceva cuiva, PÂNĂ să ai ceva de dăruit? Cineva a spus: "Înainte de a da, trebuie să ai!"

Ceea ce uităm sau, de fapt, ceea ce NU NE ÎNVAŢĂ NIMENI este faptul că înainte de a cere altora să facă ceva pentru mine, EU trebuie să fac ceva pentru mine.

Este o atitudine infantilă să cer altora ceea ce eu nu îmi dau.

De ce mă plâng că nu mă respectă alţii atâta timp cât EU nu mă respect?

De ce mă plâng că nu mă iubeşte nimeni atâta timp cât EU nu mă iubesc?

De ce mă plâng că nu sunt o persoană frumoasă atâta vreme cat-iata! EU îmi spun că nu sunt o persoană frumoasă?

De ce mă plâng că toţi îmi pun piedici atâta vreme cât EU NU CRED că pot merge înainte?

Şi de ce mă plâng că nu mă ajută nimeni cât timp EU nu cred că pot reuşi?

Iar după ce reuşesc să înţeleg cam cine sunt şi cam ce vreau, ar fi bine să ţin cont de ceea ce m-a învăţat cineva odată:

"DACĂ VREI SĂ AI CEEA CE NU AI MAI AVUT, TREBUIE SĂ FACI CEEA CE NU AI MAI FĂCUT"

O relaţie pleacă de la echilibrul dintre a da şi a primi. Dacă doar dai sau doar primeşti, unul va suferi. Mai devreme sau mai târziu. Şi aceea nu va fi niciodată o relaţie. Cât este raportul acceptabil dintre a da şi a primi...asta se defineşte în interiorul relaţiei.

Îmi place să cred într-o relaţie în care tu mă consumi pe mine pentru nevoia ta. Iar lumina, bucuria şi plăcerea pe care le trăieşti avându-ţi nevoia împlinită, sunt combustibilul pe care îl consum eu, pentru a-mi satisface nevoia mea. Împlinindu-mă, sunt gata, sunt pregătit să ţi se facă foame din nou. Cercul se închide.

Astfel, după o vreme, începem să ne completăm unul pe altul. Eu voi începe să am din ce în ce mai mult gustul de care ai nevoie iar tu vei avea din ce în ce mai mult aroma trebuincioasă mie.

Nu poţi sta la nesfârşit ca un copil la Disneyland, aşteptând de la persoana de lângă tine să te surprindă, să te înţeleagă...să te iubească. Nu poţi sta pur şi simplu în aşteptarea ca "ceva" să se întâmple. Ca "celălalt/cealaltă" să facă ceva.

Nevoia de a fi surprins (=nevoia de a fi copil, = nevoia de a primi fără a da) există cu valori de la zero la infinit.

Infinit sunt cei care doar vor/pot primi.

Zero sunt cei care au nevoie să aibă totul sub control. ORICE surpriză este pentru aceştia negativă.

Este greşit să aştepţi doar surprize şi nu certitudini, este greşit să aştepţi doar certitudini şi nici o surpriză. Este greşit să nu mai fii copil deloc, este greşit să rămâi doar copil.

Toţi avem, în măsură mai mare sau mai mică, nevoia de a fi surprinşi şi avem nevoie de certitudini. Cu cât îmbătrânim, nevoia de certitudine creşte iar cea de surpriză scade...aparent, cel puţin.

De aceea probabil când îmbătrânim, dăm în mintea copiilor... Exagerăm în mijlocul vieţii cu nevoia de certitudine şi uităm de joacă, de surpriză. Apoi nevoia de surpriză vine peste noi, ca o nevoie a organismului pe care am ignorat-o. Din cauza căreia ne-am îmbolnăvit de...bătrâneţe.

Poate că dacă am reuşi să ţinem un echilibru între nevoia de certitudine şi cea de surpriză, nu am mai îmbătrâni niciodată... Doar am muri, aşa, într-o zi. Nu dintr-o boală.

Ci dintr-o certitudine. Dintr-o surpriză.

Impulsuri

                                             Pentru fata mea.
                                             Pentru nepoata mea.
                                             Pentru toţi cei asemeni lor, pentru toţi cei asemeni mie

Impulsurile sunt ca fructele verzi. Când suntem tineri, nerăbdători, le culegem şi muşcăm din ele cu pofta speranţei că vor avea gustul pe care... nici măcar nu ştim exact care este. Doar sperăm, ceva.
De aceea de cele mai multe ori nu ne satisface nici gestul, nici fapta în sine şi (mai ales) rezultatul. De aceea poate atâţia tineri sunt dezorientaţi şi nemulţumiţi, fără a  a şti, fără a fi conştienţi, până la urmă, de ce.
Şi asta se întâmplă pentru că nu ni se îndeplineşte mai nimic. Suntem prada impulsului. Iar rezultatul nu ne mulţumeşte pentru că este crud, este necopt.
Şi astfel rămânem cu speranţa... şi cu un acut sentiment de neîmplinire. Şi ne trezim de multe ori că vânăm prin repetare speranţa ca un fruct necopt să fie de fapt dulce şi copt. Şi nu se prea întâmplă...
Ceea ce câştigăm pe măsură ce înaintăm în vârstă este răbdarea. Răbdarea de a lăsa un fruct să... evolueze. Un fruct se poate coace sau se poate usca şi dispărea. Dacă se usucă, înseamnă că n-a fost să fie. Dacă se coace, există, într-adevăr, posibilitatea să fie stricat pe dinăuntru. Dar şansa de a fi dezamăgiţi este mult mai mică. De fapt, învăţăm să ne reducem numărul de deziluzii.
Este util să învăţăm să avem răbdare, să lăsăm impulsurile să se coacă. Nu să renunţăm la ele. Cele care se vor usca, vor dispărea de la sine. Celelalte se vor coace. Da, poate dura o zi, o lună, zece ani... Dar nu vor mai fi crude. Când ştim că s-au copt? Simţim asta. Diferenţa alegerii între un impuls necopt şi unul copt stă în diferenţa dintre nevoie şi plăcere. Este diferenţa dintre nevoia de a face sex şi plăcerea de a face dragoste, de exemplu.

A-ţi urma orbeşte impulsurile înseamnă de cele mai multe ori a rămâne cu dinţii sterpeziţi de acreala fructului necopt.

Ceea ce riscă să piardă o persoană matură este bucuria. Bucuria riscului, bucuria jocului, bucuria senzaţiei unice de-a alege orbeşte pe baza primului instinct.
Dacă  nu eşti atent şi uiţi să fii tânăr, plata este bucuria. Pe care nu o mai ai. Şi trist este că ceea ce ai câştigat este anulat de ceea ce ai plătit. Pentru că nu te mai poţi bucura, te poţi doar mulţumi. Iar în clipa în care nu te mai poţi decât mulţumi, de fapt ai murit. Pentru că nu mai acţionezi... DOAR re-actionezi. Obiectele doar reacţionează. Fiinţele vii acţionează şi reacţionează.

Poţi fi DOAR tânăr, DOAR matur sau tânăr şi matur / matur şi tânăr.
Un lucru important atunci când eşti DOAR tânăr este imaginea ta despre tine. Modul în care tu te vezi pe tine.
Un alt lucru important pe care trebuie să îl ştii atunci când  eşti tânăr este faptul că dacă vei rămâne în timp DOAR tânăr, dacă  nu te vei maturiza, lumea va trece pe lângă sau peste tine.
Criza acută pe care o au tinerii (nu neapărat de AZI, au avut-o într-o măsură mai mică sau mai mare şi cei de IERI) este lipsa modelelor. Criza de azi stă în modul în care TU TE CONCEPI PE TINE ÎNSUŢI /ÎNSĂŢI.
Cuvântul modern folosit pentru model defineşte însăşi criza în care se află tinerii noştri. IDOL. STAR.
Cititorule, compară cu MODEL. Compară cu MENTOR. Caută în DEX şi vei afla cumplita diferenţă.
Părerea mea este că fiecare tânăr trebuie să îşi fie propriul model. Să se definească pe sine. Sub grija unui mentor.

Şcoala nu face asta. Familia nu face asta. Societatea a uitat să facă asta.
Şi apoi familia se plânge de şcoală şi de societate.
Cititorule, nu găseşti ironică situaţia asta?

Partea 4. I just add words

Motto: "Dansul meu invata sa iti potoleasca setea" (Da.Tot eu am spus-o...)

Cand nu stii ce ai de facut, inseamna ca nu stii unde vrei sa ajungi. Fara un scop, cum sa stii ce ai de facut?
Miercurea trecuta am iesit din sala de dans cu doua idei clare. Prima era ca nu poti dansa tango daca nu stii cine esti si daca nu ai un scop.
A doua idee era mai simpla, mai robusta: "Vineri, la milonga, voi reincepe sa redevin".
Nu este o problema de orgoliu. Este o chestiune de perseverenta si de ambitie. Pana la urma, tango este un instrument de autoevaluare.
Evident, esecul meu de miercuri dovededea un singur lucru: tango se danseaza cu capul. Si, evident, cu sufletul. Tango reuseste, prin esenta sa, sa oblige cele doua entitati distincte ale noastre (minte si traire), sa lucreze impreuna.
Am iesit din sala miercuri zbarnaind pe frecventa clasicului "unde nu e cap, e vai de picioare" (singura exceptie, dupa mine, o face cuiul: nu are picioare si e vai de capul lui!)

Aseara, la cea de-a doua milonga, am inceput sa urc treptele la loc. Am plecat de la ceea ce intuisem, deja, mai demult: tupeu.
Tupeul bun. Tupeul ca impuls. Tupeul tangoului.
Tupeul tangoului este haina de bal a golanului cu bun simt.
Vineri am fost golan. Am fost golan in sensul ca nu mi-a pasat decat de dans. Nu mi-a pasat de posibilele remarci ale mult-mai-avansatilor de pe ringul de dans (aveam sa aflu ca adevaratii profi de tango nici macar nu comenteaza...). Nu mi-a pasat de eventualele greșeli pe care LE-AS FI PUTUT face, ci doar de pașii pe care ii cunoașteam.
Nu mi-a pasat de ceea ce NU stiu, ci doar de ceea ce ȘTIU. Nu mi-a pasat de Nu ci doar de DA.

A functionat! Așa cum un celebru personaj spunea "I'll be back!", eu chiar am făcut-o! M-am întors in echilibrul meu cu tango. Evident, in echilibrul pe care un incepator il are cu tango. Nu îmi pot cere o relație cu tango așa ca si cum as fi un profi. Dar exista o asemanare între relația MEA cu tango si relația instructorilor mei (profi) cu tango: daruirea. Sunt gata sa mă darui acestui dans in măsura in care ei se daruiesc deja, lui.

Atunci cand invit o partenera la dans, vreau sa o fac sa se simta bine, simtindu-ma bine si eu. Noi uitam cateodata de asta, in viata obisnuita. Uitam ca trebuie sa ne faca placere si ca nu trebuie sa facem din placerea partenerei  / partenerului un scop in sine.
Nu ea, nu eu, ci NOI!
Asta a fost o alta chestie pe care o intuiam, dar tango mi-a aratat-o direct si simplu...

In / prin tango, vreau sa ii arat pasiunea cu care am fost daruit, vreau sa ii cunosc pasiunea cu care a fost ea binecuvantata si vreau sa incercam sa intrevedem impreuna pasiunea ce se poate naste între noi. Avem la dispozitie, in principiu, o...tanda.

Vineri seara, in cea de-a doua milonga din viata mea, partenerele mele m-au invatat ca tango e una din cele mai puternice arme impotriva misoginismului.
NICI UN MISOGIN NU POATE DANSA TANGO! Deși aparent "Man rules!" Întru-un tango, de fapt lucrurile sunt nu exact pe dos, dar...complet altfel. CUPLUL, nu El sau Ea!
Mai mult... Tango mă învață că... Nu exista EA fără EL si nu exista EL fără EA... Tango de unul singur?!?

La cea de-a doua milonga, am inceput sa urc treptele la loc la loc! (La ultima lecție de miercuri fusesem vraiste). Am redescoperit placerea de a fi impreuna. Placerea de a fi impreuna nu cu o femeie anume, cu o Femeie.
Pentru ca, eu așa simt, vad si dansez: partenerele mele de tango nu sunt femei, ci Femei.

Cateva cuvinte despre cine ne invata sa dansam. Stiti cine sunt ? Nu sunt instructorii. Nu sunt instructorii, ca instructori. Ci sunt aia -aia doi, care ARD. Care uneori uita, sau se prefac ca uita de noi la lectii, ca sa faca si ei cativa pasi DOAR PENTRU EI! Asta imi place la ei si inteleg ca, de fapt, asta este singurul mod in care ne pot invata...partile care NU se pot explica.

Despre scris, acum. Cuiva i-au plăcut cuvintele mele referitoare la tango, si am promis ca voi explica ceva. De aici titlul acestui material. NU EU scriu. Colegii mei, partenerele mele, instructorii mei... Aceștia sunt oamenii care simt, trăiesc, se misca, vibreaza, suferă tango. Eu doar observ ce se întâmpla, si adaug cuvinte. Atât... Este meritul LOR, nu al meu. Eu doar trag cu ochiul la este la mine si la alții in suflet.
Eu doar adaug cuvinte...

Pentru bal, am înțeles ca, in principiu este bine sa evităm cuvântul "Multumesc!"
Ei bine... As vrea sa spun ceva tuturor partenerelor mele (din prezent, din viitor, din trecut):
"La sfârșitul fiecărui dans, m-am uitat / mă voi uita in ochii tai si privirea mea a însemnat si va însemna un singur lucru: SUNT MAI FRUMOS CU UN TANGO!"

Partea 3: Esecul

Motto: "Ai sa cazi. Important nu este sa incerci sa eviti sa cazi, important este ceea ce faci DUPA ce ai cazut." (Citat din nou, din mine insumi)

Aseara (miercuri) am ratat aproape tot.
Capul imi era atat de gol incat m-a batut gandul cateva minute sa candidez la alegerile parlamentare.
Un picior a luat-o in stanga, incercand parca sa iasa pe geam, dreptul se lipea de podea cu indaratnicia reflexului de-a strivi o ganganie odioasa odata pentru totdeauna, combinata cu 1 kg de superglue.
In timp ce mainile mele descifrau mai degraba limbajul surdomutilor, corpul mi se balanganea nauc in mijlocul salii. Singurele mai nauce erau partenerele mele care ma priveau ca pe o ciudatenie nascuta din sexul facut la betie intre tornada haotica si un elefant de 10 tone.
Partenerele mi-au tras, cu delicatete feminina, pumni in cap. Am reusit sa le calc nu atat pe picioare, cat pe nervi, pana cand una din ele a pus punctul pe I:
"NU CONDUCI"

Evident. Nu conduceam pentru ca habar nu aveam ce vreau, habar nu aveam ce e cu mine, habar nu aveam de unde vin si unde ma duc.
Eram fix ca Alice in Tara Minunilor, in acel dialog absolut senzational cu Pisica de Chesire:
"(Alice) - Pe unde sa o iau?
(Pisica) - Unde vrei sa ajungi?
(Alice) - Nu conteaza unde ajung!
(Pisica) - Atunci nu conteaza pe unde o iei!"

Mi-am adus aminte de copilarie. Demult -Doamne! Cati ani au trecut de cand a fost "demult!" - am cantat la pian. Pianul este o fiinta ciudat de geloasa. Nu iti cere sa sa nu fii si cu altcineva (o vioara, de exemplu), daca te tin curelele. Dar iti cere sa ii acorzi atentie si un timp minim. Nu faci asta, te plesneste de nu te vezi! Nu iti mai da melodiile pe care ti le doresti, poti sa te rogi sau sa ameninti cat vrei!
Mi-am dat seama ca tango este la fel iar eu  miercuri nu ii acordam Ceea ce trebuia. Si atunci, la fel ca o femeie furioasa ca nu i se acorda atentia cuvenita, manifestandu-se prin partenerele mele, a plecat! Just like that!
A plecat din mine si partea complet aiurea este ca nu s-a dus in altcineva, pur si simplu parea pierdut, pentru ca tango-ul din MINE nu se poate duce in alta persoana! E o chestie de relatie, daca relatia mea cu tine nu merge, tu nu poti avea relatia noastra... cu ALTCINEVA!
Ceva se pierdea...

Cand am iesit pe usa, am privit in urma. Pasii mei zaceau risipiti alanadala pe podeaua salii, straini de orice ritm, goliti de orice continut, ca niste (da, suna a cliseu, dar asta simteam) papusi dezarticulate aruncate cu furie pe jos de un papusar in pragul nebuniei, nemultumit de performanta jalnica (a lui? A papusilor?!?) din acea seara.

Trebuia sa ma hotarasc: renunt? Sau continui?
Puteam spune "GATA! Ma opresc, pentru ca NU POT!"

M-am decis, pasind la iesire pragul scolii, sa NU NU!
Sa NU "NU POT", sa NU "NU STIU", sa NU "NU E PENTRU MINE"!

Si oricate partenere voi enerva, si oricate partenere vor incepe sa ma refuze a dansa cu mine, atata vreme cat va mai ramane una, atata vreme cat va mai ramane NICIUNA, dar voi ramane EU, NU voi renunta.
Si atunci cand voi fi jos, jos de tot, voi sti ca am un atu urias: MAI JOS DE ATAT NU POT CADEA!
Si ma voi apuca sa urc treptele la loc, una cate una, pana cand voi ajunge...

NU sa devin cel mai bun.
NU sa conving ca sunt "absolut frumos, destept si modest"
Ci ca sa conving tango-ul ca se poate odihni, daca simte nevoia cinci minute, SI in mine.

Partea 2: Prima seara de practica - tango

MOTTO: "Daca vrei sa iei foc, foloseste unul din cei doi TA: TAbasco sau TAngo!" (Eu am spus asta...)

In timpul primei seri  de practica, mai multi dintre noi au facut urmatorul comentariu: "Parca ar fi o seara de bal de demult!". Cu farmecul, cu magia, cu vibratia unor vremuri, a unor sentimente pe care, poate, cei mai multi dintre noi le credeau demult apuse.
Si atunci, ce este aceasta? Un fel de mica minune? Dar cine face minuni,  de obicei? Oamenii obisnuiti. NOI! Noi, cei prezenti, faceam minunea care ne incanta-nu stiu CATI dintre noi erau constienti de acest lucru, dar asa stateau lucrurile. Insa ma intreb: "Ce determina un om obisnuit sa faca minuni? Lucruri de care nici macar nu este constient?"
Nu stiu raspunsul pentru alte situatii, dar pentru aseara, raspunsul este destul de limpede: "tango". Tango nu face minuni, tango ne face PE NOI sa facem minuni. Este ca o apa curgatoare. O poti privi ca pe un ceva in care sa iti speli rufele. O poti privi ca pe un ceva pe care il lasi sa curga / starneasca trairi prin tine. E o chestie de alegere, de capacitate de intelegere. Poti sa ii ceri doar ceea ce poti sa primesti  la el. Iti poate spala rufele. Sau iti poate potoli setea de "VREAU MAI MULT DE LA MINE". Alegerea e a ta.

Minunea nu o face cel ce vrea sa faca minuni. Minunea o face doar cel ce POATE PRIMI  minuni. Asa este tango-nu face minuni pentru mine. EU fac minuni pentru mine, lasandu-l sa curga prin mine.

Pentru tango trebuie sa fii viu. In timpul primei milonga, o panica m-a cuprins, vazand cat de putin viu sunt. In timpul primei seri  de practica, inima a inceput sa imi vina la loc. Sala de dans era o sala de reanimare, unde (ma refer in special la  noi, incepatorii) fiecare ne-am facut fiecaruia resuscitare si respiratie gura la gura ("Honi soit qui mal y pense", OK?).
Ne-am incurajat si, incetul cu incetul, pasii au inceput sa se lege. N-au mai fost 10 pasi risipiti pe podea. Au inceput sa devina cinci perechi de cate doi pasi legati. Apoi cate doua perechi  cate cinci pasi. Si tot asa. Pana urma, devii bun in ceea ce faci in mod repetat.

Eu cred ca multa vreme ni s-a parut, multora dintre noi, tangoul ca fiind ceva inaccesibil, un "ceva" pe care desi ni-l dorim, nu il vom putea avea niciodata. Cineva m-a invatat recent, insa, ca "DACA VREI SA AI CE NU AI MAI AVUT, TREBUIE SA FACI CE NU AI MAI FACUT". Se pare ca noi toti ne-am hotarat sa avem ceva ce nu am mai avut... Confirmarea am primit-o in timpul primei seri de practica, de la noi insine!

Despre dureri. Deja din timpul primelor lectii, dar manifestandu-se mult mai "eficient" pe durata acestei seri de practica, au inceput sa apara durerile. Ca semn al faptului ca fiecare dintre noi incepea sa faca ceva ce nu mai facuse pana atunci. Majoritatea dintre noi au inceput sa descopere ca au cu mult mai multi muschi decat banuiau!
A fost a doua oara cand mi se valida o teorie mai veche a mea. Teoria e simpla: "Daca ceva ti-e neplacut si NU AI CE SA FACI in privinta asta, suceste-l! Fa-l placut!".
Prima data mi-am verificat teoria pe mine insumi: m-am trezit intr-o dimineata cu fiecare zgarciulet si muschiulet din mine (si credeti-ma, am destule de-astea!) incercand sa imi arate cat de multa durere poate sa incapa in el. Pana in acea dimineata ma rezumasem sa imi spun: "ma simt de parca m-a lovit trenul!". Dar atunci m-am revoltat si mi-am spus: "ma simt de parca as fi facut toata noaptea dragoste cu <> superba!". Si, dintr-o data, fiecare secunda de durere si-a shimbat sensul (try to imagine, ok?).
La fel, aseara, fiecare senzatie de durere ne aducea aminte ca ne-am hotarat  schimbam ceva in viata noastra, am hotarat sa facem CEVA CE NU AM MAI FACUT (deci muschiuletii se revolta, nu?), pentru ca ne dorim CEVA CE NU AM MAI AVUT!
Dintr-o data, e placut, nu? :)

Incetul cu incetul, am inceput sa ne dam seama ca tango este un flux. Un fluid care trece de la unul la celalalt, repetat, in ambele sensuri, intre cei doi parteneri. Interesant este ca tango a inceput sa ne arate ca poti dansa intr-o seara cu acelasi partener, indiferent  cate au fost persoanele care ti-au trecut prin brate sau, din contra, poti dansa cu o multime de parteneri, desi un singur om a stat lipit de tine tot timpul...

Tango este o apa curgatoare circulara. El izvoraste din ultimul acord si se varsa in primul sunet. Se implineste in primul pas si se iveste in ultima miscare.

Tango nu isi pune intrebari. Tango stie.

Tango nu da lectii. Tango se daruieste.

Ca barbat, pentru a te putea misca tango (deja incep sa simt ca de fapt tango, nu se danseaza, ci "se misca"), trebuie, printre multe altele, sa inspiri  incredere partenerei. Daca NU ii inspiri incredere, CUM i-ai putea cere sa se lase pe mana ta?
Si inca un truc furat (ca nu au vrut sa ni-l spuna direct, hotii! :) ) in timpul primei seri de practica, este urmatorul: tango se danseaza FOARTE mult cu MAINILE! Cine stie, intelege la ce ma refer. Cui nu stie, n-are rost sa ii explic!

Asa cum se vede, deocamdata, de unde stam noi, tango nu are de-a face neaparat cu dragostea, ci doar cu pasiunea. Asa ni (mi) se pare in acest moment, cel putin. Privind doi parteneri in tango, ceea ce vad nu este dragoste ci pasiune. Poate ma insel. Poate nu... :)

  Este evident, punand toate aceste lucruri cap la cap, faptul ca noi aici nu invatam doar un dans. Mai mult, sunt convins ca multi dintre noi NICI MACAR NU AU VENIT aici DOAR pentru a invata sa danseze...

Cert este ca un alt motiv pentru care o persoana danseaza tango este pentru ca ii place sa seduca si, in egala masura, ii place sa se lase sedusa. Pentru ca STIE sa seduca si pentru ca STIE sa se lase sedusa.
Cu stil... :)

Tango este esenta comunicarii. A pasiunii. Si a bunului simt.
Tango nu este o muzica sau un dans pentru marlani. Dauneaza grav nesimtirii si combate misto-ul.

In egala masura - si asta am spus-o mai demult! - tango mi s-a parut intotdeauna esenta coridei. Cea mai echitabila forma de corida, fara invingator si invins. Corida suprema, in si prin care se manifesta o fiinta superioara. Cea care si-a depasit nevoia de a invinge, descoperind-si nevoia DE A FI EGALA SI DIFERITA, simultan, cu si de cealalta.

O intrebare interesanta pe care ne-am pus-o inainte de prima seara de practica a fost: "cati timpi are tango?". Pentru ca multi dintre noi (eu ma numar printre acestia!) au / aveau nevoie sa poata masura, sa stie, milimetric si clar, calculat, ce si cum inainte de a face.
Raspunsul l-am primit la sfarsitul celor patru ore de practica, si ni l-am dat singuri: "tango are un singur timp: timpul PREZENT". El nu exista ieri si nu va exista maine. El exista doar ACUM. 
(Da, m-am jucat putin cu cuvintele!)

Am fi fost tentati sa spunem ca tango este o oglinda, dar ne-am fi inselat. Nu este o oglinda, este o sala a oglinzilor, pentru ca iti arata cate un chip al tau in fiecare partener cu care dansezi.

Desi poate parea ciudat, tango este un dans care... nu incepe niciodata, pentru simplul motiv ca... nu s-a incheiat vreodata.

In fine.
Dupa aceasta prima seara de practica, adorm tinand in mana stanga cartea pe care o citeam cand m-am imbratisat in aeroport. :)
Adorm mangaiat de glasul partenerei, care imi confirma, in vis, nevoia femeii-tango de la barbatul-tango: "Condu-ma!"

Partea 1: Aroma primei milonga

Un lucru trebuie precizat de la bun inceput: talentul meu in ceea ce privește dansul are drept echivalent ancora Titanicului. In acest sens trebuie citite si intelese gandurile pe care mi le-am notat pe telefonul mobil in timpul primei Milonga la care am participat in viața mea. Ieri, de Sf. Andrei. Din primul moment in care am intrat mi-am propus un singur lucru: sa ii urmăresc doar pe cei care NU danseaza foarte bine tango, ca sa ii pot urmari cat de cat in mod rational si sa pot invata cate ceva... Unul din primele lucruri de care mi-am dat seama privind ringul de dans a fost ca tango nu e un dans. La naiba! E mai mult. Noi vom invata la scoala cum sa scoatem tango din noi, la lumina. Problema este daca il avem in noi... Pana la urma, a vorbi despre tango înseamnă de fapt a vorbi despre seductie. Si, de fapt, așa cum a vorbi despre seductie este complet aiurea (a seduce, inseamna a face, nu a vorbi despre...), la fel de aiurea este de a vorbi despre tango. Dar, in momentul asta, ma vad obligat a ma rezuma la vorbit si nu la facut... :) In egala masura, este vorba despre respect. Nu poti dansa asa ceva cat timp nu il respecti total pe celalalt. Un alt lucru pe care l-am inteles (zic eu!) privind oamenii de pe ring a fost ca barbatul trebuie sa stie foarte bine ceea ce vrea. Si ca trebuie sa stie foarte bine cum sa comunice femeii acest lucru. In egala masura, cei de pe scena mi-au aratat ca tangoul este un dans care presupune tupeu si pasiune. Nu ai tupeu si pasiune, nu dansezi tango. Poti incerca, dar nu va fi tango, va fi altceva-sah, ping-pong, popice... Foarte ok si astea, dar... Nu tango. Revenind la milonga de aseara, trebuie recunosc faptul ca este prima data cand intru intr-o sala plina de femei superbe si ma uit cum se misca barbatii! Si am facut asta pret de vreo trei ore!!! M-am prins aseara ca tango este arta de a duce la bun sfarsit...un lucru complex, complicat, cu femei diferite. E un test de incercare a puterii barbatului. In egala masura este un test de incercare al femeii - este un dans al femeii inteligente, puternice si pasionale. Altceva ce am invatat aseara: in interiorul spatiului creat barbat prin miscarile sale, femeia se poate manifesta, aratand cine este si ce isi doreste. Este de datoria barbatului sa creeze un spatiu potrivit, necesar femeii cu care danseaza. Pentru aceasta, el trebuie sa o inteleaga. Hmmmmm... Un lucru care nu mi se pare fair-play deloc: in timpul dansului, barbatul alege dansul/miscarile, le transmite partenerei, ii creeaza spatiul necesar si in tot timpul asta, mai trebuie sa si danseze! Pai nu e corect deloc! :) Sunt curios un lucru: daca avem acelasi cantec de doua ori-un barbat va face aceleasi (aproape) miscari? Daca pe acelasi cantec un barbat danseaza cu doua femei diferite, vor fi miscari (aproape) la fel din partea femeilor sau nu? Probabil ca raspunsurile la toate intrebarile mele vor veni in timp...nu de la cineva anume, ci de la dansul in sine. :) Simt, dupa aceasta prima milonga, ca in momentul in care tangoul se va fi asezat asa cum trebuie in capul meu, dansul imi va iesi (am stabilit deja ca tango este cu mult mai mult decat un dans, da?). Pentru ca in acel moment INAUNTRUL meu ii va spune corpului ce sa faca. Si cum. Ceea ce povestesc aici este o milonga privita si inteleasa prin filtrul unui om cu o experienta de peste o ora in arta tango-ului (o ora si 15 minute). Care face pasii cracanati de teama sa nu isi calce partenera pe picioare si care se minuneaza de frumusetea sincronizarii pasilor celor de pe ringul de dans. Care habar nu are ce pas urmeaza sa faca dar este convins ca VA STI, la un moment dat (cel potrivit!) cum sa... Seara primei milonga o voi pune acolo, undeva, in mine la pastrare. E bine sa pui lucrurile bune si pozitive la pastrare - nu stii niciodata cand iti vor fi folos! Si, una peste alta, raman cu aroma unei seri superbe, aroma unui pahar de vin vechi si nobil pe care inca nu l-am gustat... Dar pe care, cu siguranta, il voi bea, pana la capat!

DECALOGUL CELOR 11 PORUNCI

Domnul K a spus-o
(și DA, sunt mai mult de 11!)

1. Oricât ai fi de deştept, dacă eşti prost, tot degeaba
2. Cele mai frumoase animale de pe pământ sunt (în ordine alfabetică): Calul, Delfinul, Femeia.
3. Nu pun decât pariuri pe care ştiu sigur că le voi câştiga sau pe care ştiu sigur că le voi pierde
4. Când oul se crede mai deştept decât găina, ajunge omletă
5. Un subaltern care nu îşi bârfeşte şeful, înseamnă că îl sapă.
6. Ideile mele sunt precum cărămida: deşi dreptunghiulară, când o arunci în apă face unde rotunde
7. Nu poţi învinge pe cine nu respecţi.
8. Un bun manager e cel care ia cele mai bune decizii, nu cel care are cele mai bune idei.
9. Merită să mergi în parc cu copilul. Vei avea ocazia să întâlneşti mămici semnificative şi surori bestiale.
10. Unii trec prin viata precum inductorul de cale şuntat – pasivi şi paraleli cu calea ferată / viaţa.
11. Femeia perfectă: are, poate, ştie, vrea.
12. Bărbatul perfect: ştie cât, cum, când, ce.
13. Greşelile le fac deştepţii. Proştii fac prostii.
14. Purtam iadul şi raiul în noi, fiecare. Faptele noastre ne înlesnesc accesul la una sau alta.
15. Cariera (muzicală sau nu) a multora (de la noi şi de aiurea) are drept coloană vertebrală schema BBBCCT (Buze, Buci, Buric, Cur, Craci. Ţâţe)
16. Ţi-ai vinde sufletul diavolului pentru copilul tău ?
17. Viata ti se încheie in momentul în care crezi şi începi sa crezi într-un Dumnezeu. Restul (ce ţi se întâmplă după aceea) e un bonus.
18. Nu încerca să repari o greșeală, făcând o prostie!

Altcineva a spus-o

1. Nu dau lecţii şi nu dau pomeni. Când dau ceva, mă dau pe mine însumi.
2. Dacă vrei să ai ce nu ai mai avut, trebuie să faci ceea ce nu ai mai făcut
3. Singurul om mai deştept decât mine sunt eu însumi.
4. Nu oricine te poate jigni.
5. Dacă porcul ar vedea cum arată unii după ce îl mănâncă, s-ar simţi răzbunat.
6. Am o părere şi nu sunt de acord cu ea.
7. Eu am întotdeauna dreptate, mai puţin atunci când nu am dreptate.