Partea 3: Esecul

Motto: "Ai sa cazi. Important nu este sa incerci sa eviti sa cazi, important este ceea ce faci DUPA ce ai cazut." (Citat din nou, din mine insumi)

Aseara (miercuri) am ratat aproape tot.
Capul imi era atat de gol incat m-a batut gandul cateva minute sa candidez la alegerile parlamentare.
Un picior a luat-o in stanga, incercand parca sa iasa pe geam, dreptul se lipea de podea cu indaratnicia reflexului de-a strivi o ganganie odioasa odata pentru totdeauna, combinata cu 1 kg de superglue.
In timp ce mainile mele descifrau mai degraba limbajul surdomutilor, corpul mi se balanganea nauc in mijlocul salii. Singurele mai nauce erau partenerele mele care ma priveau ca pe o ciudatenie nascuta din sexul facut la betie intre tornada haotica si un elefant de 10 tone.
Partenerele mi-au tras, cu delicatete feminina, pumni in cap. Am reusit sa le calc nu atat pe picioare, cat pe nervi, pana cand una din ele a pus punctul pe I:
"NU CONDUCI"

Evident. Nu conduceam pentru ca habar nu aveam ce vreau, habar nu aveam ce e cu mine, habar nu aveam de unde vin si unde ma duc.
Eram fix ca Alice in Tara Minunilor, in acel dialog absolut senzational cu Pisica de Chesire:
"(Alice) - Pe unde sa o iau?
(Pisica) - Unde vrei sa ajungi?
(Alice) - Nu conteaza unde ajung!
(Pisica) - Atunci nu conteaza pe unde o iei!"

Mi-am adus aminte de copilarie. Demult -Doamne! Cati ani au trecut de cand a fost "demult!" - am cantat la pian. Pianul este o fiinta ciudat de geloasa. Nu iti cere sa sa nu fii si cu altcineva (o vioara, de exemplu), daca te tin curelele. Dar iti cere sa ii acorzi atentie si un timp minim. Nu faci asta, te plesneste de nu te vezi! Nu iti mai da melodiile pe care ti le doresti, poti sa te rogi sau sa ameninti cat vrei!
Mi-am dat seama ca tango este la fel iar eu  miercuri nu ii acordam Ceea ce trebuia. Si atunci, la fel ca o femeie furioasa ca nu i se acorda atentia cuvenita, manifestandu-se prin partenerele mele, a plecat! Just like that!
A plecat din mine si partea complet aiurea este ca nu s-a dus in altcineva, pur si simplu parea pierdut, pentru ca tango-ul din MINE nu se poate duce in alta persoana! E o chestie de relatie, daca relatia mea cu tine nu merge, tu nu poti avea relatia noastra... cu ALTCINEVA!
Ceva se pierdea...

Cand am iesit pe usa, am privit in urma. Pasii mei zaceau risipiti alanadala pe podeaua salii, straini de orice ritm, goliti de orice continut, ca niste (da, suna a cliseu, dar asta simteam) papusi dezarticulate aruncate cu furie pe jos de un papusar in pragul nebuniei, nemultumit de performanta jalnica (a lui? A papusilor?!?) din acea seara.

Trebuia sa ma hotarasc: renunt? Sau continui?
Puteam spune "GATA! Ma opresc, pentru ca NU POT!"

M-am decis, pasind la iesire pragul scolii, sa NU NU!
Sa NU "NU POT", sa NU "NU STIU", sa NU "NU E PENTRU MINE"!

Si oricate partenere voi enerva, si oricate partenere vor incepe sa ma refuze a dansa cu mine, atata vreme cat va mai ramane una, atata vreme cat va mai ramane NICIUNA, dar voi ramane EU, NU voi renunta.
Si atunci cand voi fi jos, jos de tot, voi sti ca am un atu urias: MAI JOS DE ATAT NU POT CADEA!
Si ma voi apuca sa urc treptele la loc, una cate una, pana cand voi ajunge...

NU sa devin cel mai bun.
NU sa conving ca sunt "absolut frumos, destept si modest"
Ci ca sa conving tango-ul ca se poate odihni, daca simte nevoia cinci minute, SI in mine.