Partea 5. Primul bal

Motto: “Când zeii se joacă, te surprind. Redevin zei.” (O spun eu)

Exagerez. Instructorii nu sunt zei. Sunt raţiunea de a fi a zeilor. Sunt ceea ce, mai devreme sau mai târziu, zeii îşi doresc să devină: Oameni. Nu oameni, ci Oameni.

Ăia. Ăia care ŞTIU, au coborât de unde sunt, de unde erau, de unde au ajuns (învăţându-ne, indirect, cum să ajungem şi noi acolo), şi ne-au învățat că secretul stă în joacă. Joaca unui copil. Joaca unui adolescent. Joaca unui matur. JOACĂ. Când uiţi cum să te joci, nu îmbătrâneşti. Când uiţi cum să te joci, mori.

Copiii ştiu secretul. Copiii se nasc cu secretul în ei dar îl uită când cresc. Secretul este jocul.

Dumnezeu s-a jucat 6 zile şi s-a odihnit una. Cel mai mare copil din Univers este Dumnezeu - n-a muncit nici o zi. A făcut totul din plăcere, din joacă. Lui Dumnezeu I-A PLĂCUT să facă lumea şi omul. S-a jucat şi i-a ieșit bine. FOARTE BINE!

Pasiunea e joacă. Plăcerea e joacă. Tango e joacă.

Noi ajunsesem să credem că tango este o chestiune foarte serioasă. Lecţia primită la bal a fost:

"Tango NU este o chestiune serioasă. Tango este ALTCEVA. Tango este o chestiune de pasiune. Pasiunea este mai apropiată de joacă decât de seriozitate. În tango eşti tu însuţi, cu toate ale tale, bune şi rele. În tango improvizezi, ŞTIIND. În tango TE JOCI, ştiind. TANGO ESTE JOACA ADULTULUI"

Este evident, de vreme ce joaca este aolescența pasiunii.

Noi suntem un clopot. Începătorii sunt un clopot. Pentru ca un clopot să cânte, să sune, îi fac trebuinţă două lucruri: o limbă şi o sfoară. Limba a fost, este şi va fi tango. Sfoara sunt ei.

Chiar şi la bal, ne-au învățat ceva nou: "Reinvatati să vă jucaţi"

Capacitatea de a te juca naşte puterea de a surprinde. NE DORIM să fim surprinşi. NE DORIM să avem surprize. Viaţa de zi cu zi ne împinge spre nevoia aparentă de certitudini, dar copilul din noi suferă şi îşi cere drepturile: "SURPRINDE-MĂ! Fă-mi o surpriză! Vreau să ştiu şi să nu ştiu ce va fi pentru mine sub Bradul de Crăciun!"

După asta tânjim, în 2012, în 2013... În ziua de azi.

Şi asta ne-au dat Oamenii ăştia, la bal.

Cine nu a fost acolo, cine nu crede, să privească imaginile şi filmele făcute... Cu greu îmi pot imagina o pledoarie mai puternică, o argumentaţie mai mare pentru tango, pentru joacă, pentru copilul, pentru Bărbatul sau pentru Femeia din noi decât ceea ce au reuşit să arate ei acolo.

Nu au mutat munţii din loc. Ne-au clintit pe noi. Au clintit ÎNLĂUNTRUL nostru. Au reuşit să clintească înlăuntrul nostru într-un moment în care noi chiar credeam că NU MAI AU CU CE SĂ NE SURPRINDĂ. Într-un moment în care credeam că ştim că sunt buni, foarte buni şi că ne vor arăta mereu asta. Într-un moment în care am crezut că îi cunoaştem şi că nu ne mai pot surprinde cu nimic.

Ei bine... Au reuşit s-o facă. Ne-au surprins. DIN NOU!

:)

Mulţumim frumos!